De tristețe

Se rostogolește timpul, tiptil, în noi,
Mistuie-se-n unu sau în doi,
În carne, vise, seri si somn,
El este timpul,
Mare domn.
Ne află acum, ne uită-n clipa,
Ne nebunește-a risipă,
Ne umblă, uneori, în grabă
Și, alteori, în pripă.
Îl stăm și noi, zăluzi, degeaba,
Îl nu mai știm și nici gonim,
Să nu zorim
Ca, dintr-odată, să îl știm
Și,  pe ne'ndată, să-l trezim.
De paseri zbor,
De ape rece,
De nori ne scuturăm
Și iar ne trece.
Și iar murim,
Și ne trezim,
Și iar trăim și  ne-ndoim cât zece.

Ics si antiics

De ce X si 0?
De ce nu 0 si 1?
Sau X si Y.
Sau a si b.
Sau epsilon si eta.
Poate pentru ca tranzitia profund laica a lui X catre statutul de valoare cunoscuta este insotita, invariabil, de dezamagirea postmergatoare actului aflarii. Astfel, reducerea la zero, din plictiseala de a sti.


Arta cunoaste puterea de a rade din interiorul unei drame. Drama de a intelege. Si de a trai parasindu-ti celulele, pentru a te intalni cu oameni care nu exista, cu notiuni de neinventat. Uneori, cu armonii imposibile, sau sculpturi cioplite-n abur.

Odata cu apropierea de Unu ni se topesc aripile de ceara. Filosofilor si tabloizilor, monstrilor sacri si recuziterilor, deopotriva. Asta e si motivul din cauza caruia nu l-am cunoscut si nici nu il suportam spre impartire pe Zero.

- Iubita mea,
tu ești aici?
- Da, sunt, te sărut!
- Ori ești,
ori ma săruți?
Decide-te!
Când mă săruți pe mine,
încetezi să mai fii...