De tristețe

Se rostogolește timpul, tiptil, în noi,
Mistuie-se-n unu sau în doi,
În carne, vise, seri si somn,
El este timpul,
Mare domn.
Ne află acum, ne uită-n clipa,
Ne nebunește-a risipă,
Ne umblă, uneori, în grabă
Și, alteori, în pripă.
Îl stăm și noi, zăluzi, degeaba,
Îl nu mai știm și nici gonim,
Să nu zorim
Ca, dintr-odată, să îl știm
Și,  pe ne'ndată, să-l trezim.
De paseri zbor,
De ape rece,
De nori ne scuturăm
Și iar ne trece.
Și iar murim,
Și ne trezim,
Și iar trăim și  ne-ndoim cât zece.