Netrista toamnă

E verde toamna mea, iubito,
E verde și miroase a ieri, să știi!
Și nu mai vreau s-aud poeții
Cum spun că este atât de gri.
Ea vine acum, când toate trec,
Și nu mai pleacă, nu mai plec,
Aer de mine fără eu,
Foc neaprins de prometeu.
E verde toamna mea, vezi bine,
E verde și miroase a tine,
Să plece frunzele, tot verde este,
Să spună umbrele
A soarelui poveste.
E verde toamna mea și șchioapa de un soare,
Și trece acum, cand toate vin
Dinspre-o pierdută și uitată mare.

Cântec tăcut

Am cântat cuvintele între două tăceri,
Am  inventat dimineți
Așteptând nopți să îmi ceri,
Am iubit toate mările,  între-a fi și-a nu fi,
Până cand una a noastra
Să fie va ști.

Am strigat pe tăcute, toate vorbele-n șoaptă,
Așteptând nopțile ca pe o sentința nedreaptă,
Numărând corigent, doar până la doi,
Până timpul s-a strâns, într-o oră de noi.

Și toate cuvintele, dintre două taceri
Au inventat dimineți pentru noaptea de ieri,
Pentru netimpul strivit de prea multele seri
Prea mult povestinde vinovate placeri.