Învață-mă (II)

Învață-mă tu, mă voi preface că nu știu,
Învață-mă să rămân, cât eul meu în tine e atât de viu,
Să îți rămân când doar plecare-ți sunt și așteptare-mi ești,
Să inventăm o altă mistică, și alte limbi nepământești,
În nicăieriul nostru acrobatic, carusel între niciunde și nicicând,
De-atâtul aer fără tine, mă văd trăind irespirând.
Învață-mă tu să intru emotiv în scenă
Născându-mă irepetabil, mințind nevinovat că dragostea ar fi perenă,
Mirându-mă de lumea ce nu ne mai conține,
De o galaxie tristă, prin care Terra se învârte fără mine, fără tine.
Învață-mă să ies acum discret din scenă,
Sunt obosit de rolul de Paris, de mâine nu-mi mai ești Elenă.
Învață-mă să plec atunci când nu-mi mai ești decât plecare,
Învață-mă să stau, când multul e prea mult și verbul a sta a mai pierdut o conjugare.