Ce bine

Ce bine că m-am îndrăgostit,
Că trupu-mi știe să trăiască infinit.
Ce mirare că încă de tot nu am murit,
Sub povara de-a fi mereu de iubire uimit,
Ce firească trudă la un castel de nisip,
Prăbușit dimineața, în stereotip,
Refăcut iar și iar, între noapte și zi
Între mereu îndoielile de a-ți sau a nu-ți fi.
Aflător subtil în ale firescurilor lumești,
Mi-am întrebat, pe dată, trupul: ce ești și ce nu ești?
Sunt doar o întamplare fericită - a răspuns trupul -  a aerului ce  mă-nconjoară
Plictisit fiind de a fi cuvântul fără formă, animalul ce nu este fiară.