Gânduri târzii

Și câtă iarnă îmi mai poate ninge gândurile acum,
Când trupu-mi e tot un mister și îmi
tânjește șoapte și parfum,
De prea esenin îmi e alb și liniște și tac,
De prea netot și veșnic nenăscut
îmi lepăd toate iudele
și încă nefăcute fapte fac.
Am aflat târziu că pielea mea nu e materială,
Este doar un fel de liniște, îmbrăcând o zi de bacanală.
Am aflat apoi că trupul nu îmi e din carne și os,
E doar o poveste șoptindă despre dorințe și tot ce-i frumos.
Inventez vise cioplite-n cuvinte,
Despre tot ce se află înapoi și-nainte,
Mi-apare cerul in vise și pe cer e un  zmeu,
Și de zmeu agățat e sufletul meu,
Sufletul unui altfel de eu, unui alt fel de eu.